ANRCTI lanseaza licitatia pentru acordarea licentei de utilizare a benzilor de frecvente 410-415/420-425 MHz
20.06.2008
Astazi, 20 iunie 2008, ANRCTI lanseaza licitatia pentru acordarea unei licente nationale de utilizare a frecventelor radio în vederea furnizarii de retele de date si servicii de comunicatii electronice mobile în benzile de frecvente 410-415/420-425 MHz.Â
Caietul de sarcini poate fi obtinut în perioada 20 iunie 2008 – 04 iulie 2008, de la sediul central al ANRCTI (B-dul Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti), si costa 1.500 de lei. Data limita de depunere a ofertelor este 4 august 2008, ora 17.00. Desemnarea câstigatorului se va face pe data de 8 septembrie 2008.
Prin aceasta procedura se va atribui o licenta care va permite titularului sa construiasca, sa detina si sa opereze o retea cu tehnologie de banda larga, precum si sa ofere servicii de banda larga catre consumatori. Serviciile minimale care trebuie oferite pe aceasta frecventa sunt servicii de voce, servicii de transmisiuni de date la o viteza medie de transfer download de 128 Kb/s si servicii specifice sistemelor PAMR (servicii de voce push to talk, servicii simultane de voce si date, servicii de dispecerat, prioritizarea si punerea în asteptare automata a convorbirilor, convorbiri între componentii unui grup definit, alocare dinamica în grupuri). Serviciile optionale ce pot fi oferite sunt servicii de localizare, de pachete de date/IP, capabilitatea de a furniza servicii de retele private virtuale (VPN) si aplicatii video.
Guvernul a stabilit prin Hotarârea nr.61/2008 ca la aceasta licitatie nu vor putea participa la procedura de selectie furnizorii care detin cel putin o licenta nationala de utilizare a frecventelor radio în vedere furnizarii de retele si servicii de comunicatii electronice mobile (inclusiv de banda larga) si care furnizeaza sau pot furniza si retele si servicii de comunicatii electronice mobile substituibile cu cele ce pot fi furnizate prin utilizarea benzilor de frecvente 410-415/420-425 MHz, respectiv servicii de telefonie si acces la internet.
Pentru organizarea si desfasurarea procedurii de licitatie, ANRCTI a desemnat o comisie formata din 7 membri care nu pot fi actionari, asociati, administratori, cenzori sau angajati, cu carnet de munca sau în alt mod, ai vreuneia dintre persoanele juridice care participa la licitatie sau ai vreunei persoane juridice care are control asupra vreunui ofertant. Comisia de licitatie a elaborat forma finala a caietului de sarcini, va formula raspunsurile la solicitarile de clarificari, va efectua evaluarea ofertelor si va prezenta rezultatul acesteia presedintelui ANRCTI spre aprobare.
Titularul licentei, desemnat prin prezenta procedura, va suporta taxa de licenta prevazuta de Hotarârea Guvernului nr. 61/2008, respectiv echivalentul în lei a 1.077.228 euro.