Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

ANCOM a adoptat planul de acțiuni pentru 2016

12.11.2015

 

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii (ANCOM) a adoptat astazi, în cadrul Consiliului Consultativ, planul sau de actiuni pentru anul 2016, care prevede masuri destinate creșterii concurenței pe piața comunicațiilor electronice și a serviciilor poștale, creșterii eficienței administrarii spectrului radio și a resurselor de numerotație, dar și protejarii utilizatorilor acestor servicii.
 
Astfel, pentru promovarea concurenței în domeniul comunicațiilor electronice, Autoritatea va realiza analize ale piețelor privind serviciile de terminare la puncte fixe și mobile și va reevalua masurile de reglementare impuse anterior. Autoritatea își propune sa revizuiasca și modelul de calculație a tarifelor serviciilor auxiliare de interconectare, pentru a reflecta dezvoltarile tehnologice.
 
Pentru a veni în sprijinul dezvoltarii rețelelor de comunicații electronice în banda larga pe teritoriul României, ANCOM va continua proiectul demarat acum doi ani de realizare a inventarului national al retelelor publice de comunicatii electronice si a elementelor de infrastructura asociate acestora. Autoritatea va continua demersurile de alocare a spectrului de frecvențe ramas disponibil în benzile de 800 MHz, 2.600 MHz și 3,4 - 3,8 GHz,cât și a multiplexelor de televiziune digitala terestra.
 
ANCOM va derula în anul 2016 o campanie de informare a utilizatorilor privind existența și utilitatea instrumentelor dezvoltate de Autoritate pentru informarea utilizatorilor - InfoCentru pentru utilizatori, Veritel.ro, Netograf.ro și Portabilitate.ro. De asemenea, ANCOM va extinde posibilitațile de testare a calitații serviciului de acces la internet, ținând cont de dorințele și necesitațile utilizatorilor. Astfel, pentru ca Netograf.ro sa fie mai ușor accesibil și sa ofere informații de o mai mare relevanța și acuratețe, Autoritatea va dezvolta aplicații Netograf dedicate terminalelor fixe și mobile ce vor putea fi descarcate gratuit.
 
Tot în 2016, Autoritatea va re-evalua reglementarea serviciului de radiocomunicații de amator din România, pentru a asigura conformitatea acesteia cu reglementarile europene și internaționale. Astfel, statutul de radioamator se va obține mai ușor, prin simplificarea reglementarii și eliminarea prevederilor care nu mai sunt relevante.
 
Ca urmare a noilor tendinte si inovatii în domeniu, ANCOM va revizui regimul de autorizare generala, atât pentru furnizorii de servicii poștale, cât și pentru furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice. În ceea ce privește serviciile poștale, ANCOM va analiza eventuala cerere de compensare a costului net al furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal în anul 2015 și, daca este cazul, va stabili mecanismele de finantare pentru serviciul universal în sectorul serviciilor postale.
 
Printre campaniile de monitorizare și control pe care Autoritatea le va desfașura anul viitor se numara o campanie de determinare a acoperirii cu semnal de telefonie mobila a drumurilor naționale și județene, o campanie de verificare a respectarii obligațiilor de catre operatorii care furnizeaza servicii de comunicații electronice destinate publicului pentru care plata se face în avans, precum și o campanie de verificare a respectarii obligațiilor de informare a utilizatorilor finali de catre furnizorii serviciilor de comunicații electronice.
 
Monitorizarea constanta a performanțelor rețelelor de comunicații electronice se va concretiza prin elaborarea și publicarea raportului privind incidentele ce au afectat securitatea și integritatea rețelelor publice de comunicații electronice și servicii de comunicații electronice destinate publicului în cursul anului 2015, a raportului privind masurile de securitate implementate de furnizori, precum și a raportului privind calitatea serviciului de acces la internet in cursul anului 2015.
 
De asemenea, ca urmare a unui demers de analiza, consultare și dialog cu toți cei interesați de domeniul comunicațiilor electronice din România, ANCOM va definitiva și publica, anul viitor, Strategia pentru comunicații digitale 2020, document care va contura viziunea ANCOM pentru comunicațiile din România în perioada 2016-2020, dar și prioritațile și direcțiile de acțiune definitorii pentru foaia de parcurs a ANCOM în urmatorii cinci ani. Totodata, Autoritatea va elabora și un raport privind modul în care a fost implementata Strategia de reglementare în domeniul serviciilor poștale în perioada 2012-2016 și va elabora o noua strategie în acest domeniu pentru perioada 2017-2020.

Â