Anularea unor obligații de plată datorate bugetului ANCOM se poate cere până la data de 19 decembrie 2024
12.12.2024
Ca urmare a adoptării Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr.132/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, termenul limită până la care beneficiarii măsurilor de anulare a unor obligaţii bugetare pot depune cererea de anulare a acestora s-a prelungit până la data de 19 decembrie 2024.
Pentru punerea în aplicare a acestor măsuri ANCOM a emis Decizia preşedintelui ANCOM nr.775/2024 privind aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.132/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în cadrul Procedurii de anulare a unor obligații de plată datorate bugetului Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Decizia preşedintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr.694/2024.
Astfel, pâna la data de 19 decembrie 2024 furnizorii interesați pot solicita anularea unor obligații bugetare datorate ANCOM prin depunerea unui formularului tipizat la registratura Autorității sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori prin poșta electronică, semnat cu certificat digital, la adresa registraturaonline@ancom.ro. Condițiile de acordare a anulării unor obligații de plată datorate bugetului ANCOM sunt cele prevăzute la art. 4 din procedură.
Decizia ANCOM nr. 775/2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1240 din 10. XII.2024 și poate fi consultată aici.