Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

Aproape 3 miliarde de utilizatori de internet din întreaga lume sărbătoresc Ziua Telecomunicațiilor pe 17 mai

14.05.2015

 

La nivel global sunt utilizate aproape 7 miliarde de cartele SIM de telefonie mobilă, în timp ce aproape 3 miliarde de oameni accesează internetul, conform statisticilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. În România sunt utilizate mai mult de 16 milioane de conexiuni la internet de bandă largă – ale căror viteze propulsează țara noastră în top 10 mondial, precum și 22,9 milioane de cartele SIM de telefonie mobilă, în timp ce aproape 7 milioane de gospodării au acces la servicii de retransmisie TV contra cost, potrivit celor mai recente date statistice publicate de ANCOM (infografice aici). Tuturor acestor utilizatori de comunicații electronice le este dedicată Ziua Internațională a Telecomunicațiilor, serbată an de an în data de 17 mai.
Anul acesta, pe 17 mai, se aniversează 150 de ani de existență a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (UIT), din care fac parte 193 de state, printre care se numără și România.
UIT este agenția ONU responsabilă pentru atribuirea și alocarea globală a spectrului radio și a orbitelor spațiale pentru sateliți, pentru dezvoltarea standardelor tehnice care asigură interconectarea rețelelor și funcționarea tehnologiilor, concentrându-și totodată eforturile pentru a asigura accesul la comunicații și tehnologia informației tuturor comunităților, în special celor dezavantajate.
Romania este membră a UIT din anul 1866, fiind astfel printre primele țări care au semnat tratatul de înființare a Uniunii, Convenția Internațională a Telegrafului. Pe parcursul îndelungatei istorii a UIT, România a fost o prezență constantă și activă, reprezentanții săi implicându-se în luarea deciziilor privind alocarea spectrului radio, elaborarea standardelor tehnice pe baza cărora funcționează telecomunicațiile, standardizarea noilor tehnologii și eficientizarea utilizării frecvențelor radio. România se află la cel de-al șaselea mandat consecutiv ca reprezentant al Regiunii C (Europa de Est şi Asia de Nord) în Consiliul UIT – for decizional al Uniunii, președintele ANCOM, Cătălin Marinescu, exercitând președinția sesiunii din 2013 a Consiliului.
Pentru a celebra 150 de ani de existență, UIT a creat un website dedicat care prezintă printre altele o interesantă istorie a telecomunicațiilor: www.itu150.org. Pentru a vedea și repere ale acestei istorii în România, puteți vizita muzeul virtual al telecomunicațiilor, creat și găzduit de ANCOM pe pagina sa de internet, aici.
Mai multe informații despre cum arată astăzi telecomunicațiile în România (telefonie, internet și retransmisia programelor audiovizuale) sunt prezentate de ANCOM într-o serie de infografice, care pot fi preluate de aici.