Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
ANCOM

Misiunea, viziunea și valorile ANCOM

Misiunea ANCOM

Promovarea intereselor utilizatorilor de servicii de comunicații electronice, servicii poștale și servicii digitale în contextul tranziției la societatea Gigabit, prin valorificarea optimă a mixului de instrumente de administrare și reglementare aflate la dispoziția Autorității.

 

Viziunea ANCOM

Dezvoltarea economică și socială a României prin conectivitate omniprezentă de înaltă calitate și servicii digitale sigure.

 

Valorile cheie (centrale) ale ANCOM

Valorile împărtășite de întreaga echipă ANCOM în activitatea sa sunt: excelența, integritatea, respectul, inovarea, spiritul de echipă și sustenabilitatea.

Cultivăm EXCELENȚA în tot ceea ce facem pentru că ne place meseria în care am câștigat atâta experiență, ne respectăm partenerii și recunoaștem importanța misiunii ANCOM. Ne angajăm să menținem cele mai înalte standarde de performanță și profesionalism în activitatea noastră, conștienți că ceea ce facem are efecte pe perioade care se măsoară în ani asupra unui număr de utilizatori care se exprimă în zeci de milioane.

Suntem INTEGRI și avem un comportament etic pentru că, dincolo de stricta aplicare a legii, suntem ghidați de onestitate, RESPECT și corectitudine și avem o conduită în concordanță cu toate regulile în materie stabilite prin reglementările interne.

Promovăm INOVAREA, respectiv „ideile noi care funcționează", pentru a răspunde mai bine provocărilor determinate de progresul tehnologic, de noi metode de lucru și de stiluri de viață și așteptări ale cetățenilor, promovăm dezvoltarea și punerea în aplicare de noi idei (produse, servicii și modele) pentru a satisface nevoile și aspirațiile sociale și pentru a consolida un model de management organizațional care ar putea deveni aplicabil tuturor instituțiilor din România.

Cultivăm SPIRITUL DE ECHIPĂ conștienți fiind că trecerea de la „eu” la „noi” determină creșterea performanței și aduce plusvaloare prin coeziune și prin implicarea fiecărui membru al echipei, indiferent de locul acestuia în organigramă.

Prețuim toate resursele organizației, le gestionăm și le valorificăm responsabil și eficace astfel încât să asigurăm SUSTENABILITATEA organizației pe termen lung și dezvoltarea ei durabilă. Investim în dezvoltarea angajaților noștri, gestionăm resursele financiare cu prudență, extragem maxim de valoare din informațiile pe care le avem, îngrijim infrastructura organizației și urmărim să reducem amprenta de carbon a ANCOM.

Puteți afla mai multe despre activitatea Autoritații consultând Rapoartele Anuale de activitate ale ANCOM.
 
 

Principiile promovate de ANCOM

ANCOM și-a însușit un set de principii cu aplicabilitate practică, menite să asigure eficiența și eficacitatea în îndeplinirea sarcinilor cu care este învestită, precum și în propria organizare. Unele dintre aceste principii sunt prevăzute de lege, altele sunt recomandate de experiența de administrare și reglementare, precum și de cele mai bune practici la nivelul instituțiilor publice din România și la nivelul unor organisme internaționale la activitatea cărora ANCOM participă.

 

Transparență

Transparența este dată de explicarea activităților și justificarea acțiunilor și a instrumentelor ANCOM, permițând persoanelor interesate să-și bazeze deciziile pe informații complete și verificabile. În acest sens, ori de câte ori intenționează să adopte o măsură de natură să producă un impact semnificativ pe piață, ANCOM supune proiectul unui proces de consultare publică, în cadrul căruia orice persoană interesată poate transmite observații și propuneri, Autoritatea urmând să răspundă acestora sub diverse forme, inclusiv în cadrul dezbaterilor din Consiliul Consultativ. De asemenea, ori de câte ori proiectul măsurii poate afecta concurența pe piața unică europeană, ANCOM supune respectivul proiect avizării Consiliului Concurenței, precum și Comisiei Europene. Totodată, în fundamentarea deciziilor cu impact semnificativ privind spectrul de frecvențe radio, ANCOM valorifică oportunitățile procesului de evaluare inter-pares.

 

Proporționalitate

Acțiunile ANCOM sunt flexibile și proporționale, adaptate problemelor constatate și obiectivelor urmărite, astfel încât să implice minimul de intervenție necesară pentru asigurarea funcționării mecanismelor pieței. În acest sens, ANCOM caută să adopte instrumentele cel mai puțin intervenționiste în raport cu deficiențele constatate, în acord cu obiectivele, politicile și principiile organizației, precum și cu practicile consacrate, maximizând bunăstarea economică și minimizând costurile reglementării.

 

Nediscriminare

Acționând în conformitate cu principiul nediscriminării, acțiunile ANCOM tratează în mod egal toate persoanele, indiferent de natura, de acționariatul sau dimensiunea acestora, aflate în circumstanțe echivalente, respectiv nu tratează mai puțin favorabil o persoană, direct sau indirect, din cauza unor caracteristici particulare. De asemenea, deciziile ANCOM sunt neutre în ceea ce privește tehnologiile utilizate sau vizate, pentru a nu afecta concurența dintre furnizori și pentru a stimula inovarea și dezvoltarea celor mai eficiente tehnologii, în beneficiul utilizatorilor.

 

Obiectivitate

În formularea acțiunilor sale, ANCOM analizează de o manieră imparțială puncte de vedere și scenarii diferite, bazate pe informații și dovezi solide.

 

Proactivitate

Atitudinea proactivă fiind un comportament dobândit, acționăm pentru cultivarea în rândul salariaților și ansamblului organizației a unei determinări care să creeze contextul favorabil acțiunilor astfel încât să se atingă obiectivele propuse.

 

Cooperare

Suplimentar față de sarcinile și atribuțiile cu care a fost învestită, informațiile și instrumentele la dispoziția Autorității, expertiza personalului, experiența și reputația instituției confirmate de-a lungul timpului fac din ANCOM un partener instituțional important, pe plan intern și extern în domeniile din competența ANCOM. Dialogul, interacțiunile și cooperările cu instituții ale Statului Român și instituții internaționale fac parte din activitatea noastră curentă. ANCOM înțelege să valorifice la maximum aceste active intangibile de care dispune, cu stricta respectare a limitelor legale și în direcția atingerii obiectivelor sale statutare.

 

Independența

ANCOM este protejată de intervenții externe, de presiuni politice sau de ingerințe comerciale de natură să pună în pericol evaluarea sa independentă a chestiunilor care îi sunt înaintate. Totodată, ANCOM nu solicită și nu primește instrucțiuni de la niciun alt organism, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale.

Îndeplinirea sarcinilor ANCOM necesită capital uman superior calificat, resurse financiare adecvate și autonomie în utilizarea lor, precum și colectarea, analizarea și prelucrarea unor volume mari de date.

Astfel, ANCOM câștigă încrederea prin independența sa, prin calitatea serviciilor de administrare și reglementare pe care le furnizează, prin transparența procedurilor și metodelor sale de organizare și funcționare și prin eforturile depuse în îndeplinirea atribuțiilor sale.