Free cookie consent management tool by TermsFeed Actualizare preferințe cookie-uri
Comunicate de presă

OAREC lansează în consultare publică programul de lucru pentru 2024

12.10.2023

 

Organismul Autorităților de Reglementare Europene în Comunicații (OAREC) este adeptul unei politici a ușilor deschise și apreciază implicarea părților interesate în construirea unei perspective cât mai largi în activitatea sa.

Astăzi, în cadrul sesiunii de informare publică organizate de OAREC, președintele Organismului, Kostas Masselos (EETT, Grecia), împreună cu viitorul președinte al acestuia, Tonko Obuljen (HAKOM, Croația), alături de copreședinții grupurilor de lucru, au prezentat rezultatele celei mai recente reuniuni ordinare a Consiliului Reglementatorilor (BOR) și au anunțat mai multe consultări publice, inclusiv privind proiectul de program de lucru al OAREC pentru 2024.

 

Programul de lucru al OAREC pentru 2024

În cursul anului următor, OAREC va continua să se concentreze asupra atingerii obiectivelor sale în contextul transformării digitale a Europei până în 2030. Proiectul de plan de lucru se bazează pe prioritățile strategice ale OAREC, care promovează conectivitatea deplină, sprijină piețele digitale durabile și deschise și capacitează utilizatorii finali. OAREC se va concentra, de asemenea, pe consolidarea monitorizării și a înțelegerii tehnologiilor emergente în pregătirea pentru evoluțiile viitoare, precum și pe monitorizarea modului în care mecanismele de reglementare prevăzute de Codul european al comunicațiilor electronice (EECC) funcționează în practică. Anul viitor, OAREC își propune să înceapă revizuirea a trei documente strategice pentru a stabili obiective pentru perioada 2026-2030, având în vedere evoluțiile relevante ale pieței, tehnologice și de reglementare în următorii 5 ani.

OAREC organizează două consultări publice cu privire la programul său de lucru în fiecare an. În cadrul primului apel la contribuții, organizat în primăvară, părțile interesate sunt invitate să își prezinte propunerile pentru subiectele care urmează să fie incluse în programul de lucru. În toamnă, anul acesta până  la data de 3 noiembrie, părțile interesate își pot prezenta opiniile cu privire la proiectul de document înainte ca acesta să fie finalizat și adoptat în cadrul ultimei reuniuni ordinare a OAREC, din luna decembrie.

 

Internet în bandă largă accesibil și adecvat, pentru toți

În era digitală, accesul fiabil la internet în bandă largă este esențial pentru ca cetățenii să poată participa pe deplin la activitățile online. Începând din 2020, definițiile vitezei datelor au evoluat semnificativ în Statele Membre. Cea mai des întâlnită viteză minimă de descărcare este de 10 Mbps, dar unele țări fie iau în considerare, fie au definit deja 30 Mbps ca viteză minimă de descărcare. Potrivit EECC, statele membre ale UE trebuie să stabilească accesul adecvat la internet în bandă largă pe baza condițiilor naționale și a lățimii de bandă minime de care se bucură majoritatea consumatorilor. Acest lucru este în conformitate cu cele mai bune practici evidențiate în proiectul de raport al OAREC, care este lansat astăzi spre consultare publică, până la data de 10 noiembrie 2023.

 

Ghidul OAREC pentru parametrii privind calitatea serviciului, revizuit

Durata de furnizare a conexiunii, calitatea conexiunii de voce, rata erorilor per timp de acces și timpul de reparație sunt doar câțiva dintre parametrii calității serviciului - Quality of Service (QoS) - prevăzuți în Ghidul OAREC emis în 2020. Acest ghid este supus revizuirii la fiecare 2 ani, conform mandatului OAREC. OAREC desfășoară o consultare publică cu privire la ghidul revizuit privind parametrii QoS, iar părțile interesate sunt invitate să își prezinte comentariile până la data de 10 noiembrie 2023.

 

Rețele 5G sigure

Concentrându-se pe stadiul implementării rețelelor 5G, riscurile de securitate 5G și ciclul de înlocuire a echipamentelor, OAREC, în colaborare  cu Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA), Comisia Europeană și  Grupul de cooperare pentru rețele și sisteme informatice (NIS CG), a efectuat un sondaj pentru a obține informații mai aprofundate cu privire la stadiul rezilienței și securității infrastructurilor și rețelelor de comunicații electronice din cadrul UE și al altor țări, din afara UE, care au participat la sondaj. În plus, această inițiativă a urmărit să identifice domeniile potențiale care ar putea justifica o atenție sporită în viitor. În timpul dezbaterii publice, BEREC a prezentat un raport privind securitatea rețelelor 5G, care a arătat că lansarea 5G este încă în faza incipientă, în special în modul independent (standalone) și prin segmentare (slicing). Raportul evidențiază factorii de risc ridicat identificați și planurile pentru implementarea rețelelor 5G. Raportul oferă, de asemenea, informații despre costurile de înlocuire a echipamentelor.

 

Summitul OAREC-EAPEREG-EMERG-REGULATEL

În data de 4 octombrie 2023, a avut loc la Madeira, Portugalia, un summit bienal al organizațiilor de reglementare din mai multe regiuni ale lumii, chiar înainte de reuniunea ordinară a OAREC, care a reunit EaPeReg (Rețeaua autorităților de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice din cadrul Parteneriatului estic), EMERG (Grupul euro-mediteraneean al autorităților de reglementare) și Regulatel (Forumul latino-american al autorităților de reglementare din domeniul telecomunicațiilor). Reuniunea a oferit autorităților de reglementare o ocazie valoroasă de a-și reafirma angajamentul de a colabora la inițiative de cercetare, inovare și reglementare din sfera lor de competență, conturând un viitor digital durabil și favorabil incluziunii, care să aducă beneficii utilizatorilor finali. Participanții s-au angajat, de asemenea, să colaboreze pentru a îmbunătăți conectivitatea internațională prin utilizarea cablurilor submarine și a sistemelor prin satelit.

 

Documente  publice disponibile online

Lista completă a documentelor publice ale OAREC adoptate în cadrul celei de a 56-a reuniuni ordinare este disponibilă, în limba engleză, pe pagina de internet a OAREC. Prezentarea și înregistrarea video a sesiunii de informare publice a OAREC vor fi disponibile în curând. Cea de-a 57-a reuniune ordinară a OAREC va avea loc în perioada 7-8 decembrie 2023, în Polonia. Următoarea sesiune de informare publică a OAREC va avea loc, online, la jumătatea lunii decembrie 2023.