Printeaza Pagina
ANCOM a amendat CARGO SERV POST pentru încălcarea drepturilor rezervate CNPR
10.04.2012
ANCOM a amendat compania S.C. CARGO SERV POST S.R.L. cu suma de 5.000 lei pentru că a perceput un tarif de 1 leu pe trimitere pentru colectarea, sortarea, transportul şi a livrarea în Giurgiu a trimiterilor de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame. CARGO SERV POST a încălcat astfel prevederile legale din domeniul serviciilor poştale care dau dreptul numai furnizorului de serviciu universal să colecteze, sorteze, transporte şi să livreze trimiteri de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame la un tarif mai mic de 2 lei pe trimitere.
În România, furnizorul de serviciu universal este Compania Naţională Poşta Română S.A. (CNPR), care a dobândit acest drept în urma unei proceduri organizate de ANCOM în anul 2009.
CNPR beneficiază de dreptul exclusiv de a furniza anumite servicii poştale pentru că, în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, are obligaţia de a asigura acoperirea cu servicii poştale a întreg teritoriului naţional, astfel încât fiecare locuitor al ţării să aibă acces la servicii poştale, indiferent de localitatea în care trăieşte. Astfel, furnizorul de serviciu universal are obligaţia de a furniza servicii pe întreg teritoriul României, la aceleaşi tarife, inclusiv în zonele geografice greu accesibile sau cu densitate scăzută a populaţiei, acolo unde cantitatea de corespondenţă este mică şi din acest motiv activitatea nu este profitabilă. CNPR are obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor cel puţin o cutie poştală şi cel puţin un punct de contact propriu în fiecare localitate de pe teritoriul României.
Orice furnizor de servicii poştale autorizat poate furniza şi servicii din sfera serviciului universal cu condiţia să respecte drepturile rezervate Poştei în ceea ce priveşte limitele de greutate şi de tarif, chiar şi în condiţiile în care acordă expeditorului facilităţi tarifare. Constituie contravenţie încheierea şi derularea unui contract în cadrul căruia preţul pe trimitere este mai mic de 2 lei pentru trimiterile de corespondenţă cu greutatea cuprinsă între 0 şi 50 de grame.
„ANCOM monitorizează respectarea dreptului utilizatorilor de a beneficia de serviciile poştale care intră în sfera serviciului universal, controlând respectarea obligaţiilor atât de către CNPR, cât şi de către furnizorii privaţi. Investigăm pornind de la orice sesizare privind posibila încălcare a drepturilor rezervate Poştei şi vom continua să aplicăm sancţiuni oricând vom constata că aceste sesizări sunt justificate. Amenzile pe care le-am dat până în prezent au ţinut seama de faptul că furnizorii sancţionaţi erau la prima abatere, dar se pot aplica amenzi mult mai mari care pot ajunge până la 60.000 lei pentru furnizorii cu cifra de afaceri de până la 3 milioane de lei. Furnizorilor cu o cifră de afaceri care depăşeşte 3 milioane de lei le putem aplica amenzi de până la 2% din cifra de afaceri, iar, în cazul unor abateri repetate, o amendă de până la 5% din cifra de afaceri. În situaţia în care gravitatea faptei o justifică, ANCOM poate decide şi retragerea dreptului de a furniza servicii poştale”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcţiei Executive Monitorizare şi Control din cadrul ANCOM.
Până acum, ANCOM a aplicat 5 amenzi furnizorilor care au încălcat dreptul rezervat CNPR. Ceilalţi furnizori amendaţi până acum de ANCOM pentru încălcarea drepturilor rezervate CNPR sunt S.C. TCE POST S.R.L., S.C. ASSOCIATED GROUP COMMUNICATIONS S.R.L., S.C. TOTAL POST SERVICES S.R.L. şi S.C. DIRECT POST SERVICES S.R.L.