Printeaza Pagina

ANCOM a semnat un Memorandum de Înţelegere cu Agenţia de Poştă şi Comunicaţii Electronice din Croaţia

18.04.2012
 
Astăzi, 18 aprilie 2012, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Cătălin Marinescu, a semnat, la Bucureşti, un Memorandum de Înţelegere cu directorul Agenţiei de Poştă şi Comunicaţii Electronice din Croaţia (HAKOM), Dražen Lučić.
Obiectivul principal al memorandumului constă în stabilirea cadrului necesar cooperării şi schimbului de informaţii între cele două autorităţi de reglementare, cu respectarea atribuţiilor lor respective, în domeniul reglementării şi supravegherii activităţilor din sectorul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale.
Colaborarea urmăreşte, în principal, promovarea schimbului de informaţii referitoare la legislaţia aplicabilă în domeniul comunicaţiilor electronice şi a serviciilor poştale, a schimbului de experienţă privind reglementarea şi consultarea în aceste domenii. Această cooperare va susţine acţiunile de reglementare ale ambelor autorităţi pentru promovarea concurenţei în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, respectiv a intereselor utilizatorilor finali, în acord cu cele mai bune practici europene şi internaţionale.