Printeaza Pagina

ANCOM prelungeste pana pe 12 septembrie consultarea publica privind noile prevederi pentru accesul la serviciul de urgenta 112

02.09.2022

Procesul de consultare publică privind proiectul de decizie pentru modificarea și completarea Deciziei președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 1023/2008 privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă se va extinde până la data de 12 septembrie 2022, ca urmare a solicitărilor primite de la părțile interesate.

 

ANCOM a lansat în consultare publică, în data de 23 august 2022, proiectul de modificare a deciziei privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență, menit să transpună în legislația secundară noile prevederi de la nivel european. Modificările propuse vizează, în principal, actualizarea rapidă a bazelor de date transmise de furnizori pentru a permite localizarea apelantului, stabilirea unui identificator unic al apelantului pentru apelurile inițiate din rețelele mobile, măsuri dedicate asigurării accesului la serviciul de urgență 112 pentru utilizatorii finali cu dizabilități, dar și introducerea unor prevederi privind localizarea apelantului la numărul de urgență 112, în situația utilizării unor servicii independente de locație.

 

Proiectul de decizie pentru modificarea și completarea Deciziei președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații nr. 1023/2008 privind realizarea comunicaţiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă poate fi consultat aici. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 12.09.2022, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr. 2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.