11.05.2018
ANCOM dorește să atragă atenția utilizatorilor de servicii de telefonie, internet sau televiziune din România că retragerea dintr-un contract încheiat cu furnizorii de servicii de comunicații electronice pe durata perioadei minime contractuale implică, de regulă, plata unor penalități. „Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul, nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunțarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunțe la serviciul pe care îl dețin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au și să se asigure că au ieşit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.
Furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, dar și să aibă oferte cu o perioadă contractuală de cel mult 12 luni. După expirarea perioadei minime, contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă.
Perioada minimă contractuală
Potrivit prevederilor legale, furnizorii de servicii de telefonie, internet și televiziune pot stabili o perioadă contractuală minimă, denumită și perioadă contractuală inițială în cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicații electronice. Renunțarea la contract în această perioadă contractuală minimă atrage, de regulă, plata unor penalități. Excepție fac situațiile în care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării unilaterale a acestuia de către furnizor. În funcție de strategia comercială a fiecărui furnizor, aceștia își pot concepe și oferte ce presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la prețuri standard (fără beneficii sau reduceri), avantajul pentru utilizatori fiind că acest contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalități.
Durata totală a contractului
Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. Din analiza efectuată de ANCOM a contractelor principalilor furnizori de servicii de comunicații electronice din România a reieșit că, după expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungește succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcţie de prevederile concrete ale contractului și de solicitările abonaților. În acest caz, după expirarea perioadei minime inițiale nu este necesară contractarea unei noi oferte pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă fiind în continuare disponibilă. De asemenea, după expirarea perioadei minime inițiale, utilizatorii pot renunța la contract fără plata penalităților de reziliere anticipată.
Bine de știut
Atenție!
Portarea numărului de telefon nu anulează obligația de a plăti penalități de reziliere anticipată a contractului, dacă procesul de portare are loc în cadrul perioadei minime contractuale.
Ce, cum şi unde reclami?
Pentru informații suplimentare, cei interesați pot accesa InfoCentrul din pagina de internet a Autorităţii, www.ancom.org.ro, subsecţiunea Contractul pe înţelesul tău.