Printeaza Pagina
Consultare publică pe marginea benzilor libere
23.07.2015
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică un proiect de decizie prin care identifică mai multe benzi de frecvențe radio ce pot fi utilizate ”liber” – pentru a căror utilizare nu este necesară obţinerea unei licenţe – în care funcționează o serie de echipamente radio.
Astfel de echipamente sunt stațiile de emisie-recepție folosite în autovehicule, alarmele, dispozitivele pentru deschiderea uşilor, implanturile medicale, telefoanele fără fir (DECT), sistemele radar cu rază mică de acțiune pentru automobile sau diverse echipamente radio instalate la bordul aeronavelor sau vehiculelor rutiere și feroviare.
Aceste echipamente pot fi folosite în benzile libere exceptate de la licenţiere, dar utilizarea lor se face cu respectarea normelor tehnice în vigoare pentru a elimina riscul de producere a interferenţelor prejudiciabile asupra altor servicii. De asemenea, utilizarea acestor echipamente nu beneficiază de protecţie radio, indiferent dacă interferențele sunt produse de utilizatori similari sau de staţii de radiocomunicaţii care funcţionează în conformitate cu reglementările în vigoare.
După intrarea în vigoare, această reglementare va abroga Decizia ANCOM nr. 1722/2011 privind frecvenţele radio ori benzile de frecvenţe radio exceptate de la regimul de licenţiere.
Proiectul de decizie privind frecvenţele radio ori benzile de frecvenţe radio exceptate de la regimul de licenţiere poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 21.08.2015, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.org.ro.