Conform dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 159/2016, dreptul de acces asigură folosința asupra imobilelor proprietate publică sau privată asupra cărora se constituie, putând fi astfel stabilit și exercitat pe calea unui contract de locațiune, servitute, un alt drept real sau de creanță, în condițiile stabilite de Legea nr. 159/2016 și în acord cu dispozițiile dreptului comun. Spre deosebire de dispozițiile Legii nr. 154/2012, dreptul de acces nu mai este calificat ca drept de servitute, constituirea acestui drept real fiind mai anevoioasă prin necesitatea încheierii unui contract autentic și efectuarea formalităților de înscriere în cartea funciară. Totodată, lipsa cadastrului general la nivel național făcea de multe ori imposibilă constituirea unui drept de servitute. Folosința în cazul dreptului de acces presupune, în limitele stabilite de lege și de înțelegerea părților, utilizarea bunului imobil proprietate publică sau privată pentru construirea, instalarea, întreținerea, înlocuirea ori mutarea rețelelor de comunicații electronice și a infrastructurilor fizice suport, precum și a oricăror accesorii necesare acestei folosințe (accesul la imobil al persoanelor împuternicite de furnizorul de rețele de comunicații electronice, înlăturarea, pe cheltuiala beneficiarului accesului, a vegetației care ar împiedica accesul etc.).
Conform dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 159/2016, dreptul de acces asigură folosința asupra imobilelor proprietate publică sau privată asupra cărora se constituie, putând fi astfel stabilit și exercitat pe calea unui contract de locațiune, servitute, un alt drept real sau de creanță, în condițiile stabilite de Legea nr. 159/2016 și în acord cu dispozițiile dreptului comun. Spre deosebire de dispozițiile Legii nr. 154/2012, dreptul de acces nu mai este calificat ca drept de servitute, constituirea acestui drept real fiind mai anevoioasă prin necesitatea încheierii unui contract autentic și efectuarea formalităților de înscriere în cartea funciară. Totodată, lipsa cadastrului general la nivel național făcea de multe ori imposibilă constituirea unui drept de servitute. Folosința în cazul dreptului de acces presupune, în limitele stabilite de lege și de înțelegerea părților, utilizarea bunului imobil proprietate publică sau privată pentru construirea, instalarea, întreținerea, înlocuirea ori mutarea rețelelor de comunicații electronice și a infrastructurilor fizice suport, precum și a oricăror accesorii necesare acestei folosințe (accesul la imobil al persoanelor împuternicite de furnizorul de rețele de comunicații electronice, înlăturarea, pe cheltuiala beneficiarului accesului, a vegetației care ar împiedica accesul etc.).