Printeaza Pagina
În ce condiții se poate modifica un contract de telefonie, internet sau televiziune?
26.10.2021
ANCOM readuce în atenția celor interesați faptul că modificarea contractului pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se poate face atât la cererea utilizatorului, cât și la inițiativa operatorului. Utilizatorul poate solicita schimbarea planului tarifar sau a altor clauze conform prevederilor exprese din contract prin negocierea directă cu furnizorul. Dacă operatorul intenționează să modifice unilateral clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de tarifare etc.), el are obligaţia să își informeze abonații despre modificări prin intermediul unei notificări, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea acestora. În acest interval, dacă nu sunt de acord cu modificările, abonații pot renunţa la contract fără a plăti despăgubiri.
Transmiterea notificărilor de către furnizori
Notificarea privind intenția de a modifica unilateral contractul trebuie să fie transmisă de operator printr-unul din următoarele mijloace:
- e-mail
- SMS
- contul de client al utilizatorului de pe site-ul operatorului, caz în care va fi însoțită de un SMS și/sau e-mail de avertizare cu privire la transmiterea notificării
- fax
- scrisoare
Mijlocul ales de furnizor pentru transmiterea notificării trebuie să asigure transmiterea integrală a textului acesteia, fără a face trimitere la alte surse de informare.
Ce, cum şi unde reclami
Dacă un furnizor a modificat contractul fără să notifice sau nu a informat utilizatorul despre posibilitatea de a denunţa contractul fără penalităţi, ANCOM poate lua măsuri. Sesizările pot fi trimise prin mijloacele menționate în secţiunea Sesizează ANCOM!
InfoCentru ANCOM
Mai multe detalii despre contractele încheiate cu operatorii și despre informațiile pe care aceștia sunt obligați să le publice pe site-urile proprii de internet, sunt disponibile pe InfoCentrul ANCOM, aici.