Printeaza Pagina

Internetul mobil, serviciul telecom cel mai afectat de incidente de securitate in anul 2019

05.06.2020

Informațiile colectate de la furnizori și analizate de către ANCOM arată o creștere importantă a numărului incidentelor de securitate cu impact semnificativ - cu peste 40% (de la 556 la 794) în anul 2019 față de anul 2018. Cu toate acestea, operatorii au avut un timp mediu de soluționare a incidentelor sub 6 ore, înregistrându-se doar o ușoară creștere față de anul trecut.

 

Conexiuni afectate

Conform datelor raportate de către furnizorii de servicii de telecomunicații privind incidentele care au afectat securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în 2019 s-au înregistrat 794 de incidente cu impact semnificativ asupra securității și integrității rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în creștere cu 43% față de 2018. Acestea au afectat, în total, peste 23 de milioane de conexiuni. 

 

 
 
Dacă în anii 2017 și 2018 cele mai afectate servicii au fost cele de telefonie mobilă și SMS, în anul 2019 cele mai multe conexiuni afectate de incidente semnificative sunt cele de internet mobil și transmisiuni de date mobile (aproximativ 10,47 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de telefonie mobilă și SMS (aproximativ 9,16 milioane de conexiuni), retransmisie a programelor audiovizuale (aproximativ 1,47 milioane de conexiuni), telefonie fixă (aproximativ 1,21 milioane de conexiuni), cele mai puțin afectate fiind cele de internet fix și transmisiuni de date fixe (aproximativ 1,19 milioane de conexiuni).

Anul trecut, numărul mediu al conexiunilor afectate de un incident a fost de 28.859 de conexiuni, în creștere față de 2018, când un incident avea, în medie, repercusiuni asupra a puțin peste 24 de mii de conexiuni.

Durata totală a incidentelor raportate în 2019 este de 4.573 ore, în creștere față de anul precedent (2.808 ore). Durata medie a unui incident a fost de 5 ore și 46 minute, de asemenea în ușoară creștere față de 2018 (5 ore și 3 minute), dar în scădere față de 2017 (8 ore și 49 minute).

 

Distribuția geografică

Din punct de vedere al ariei geografice afectate, în 542 din cazuri (68% din numărul total de incidente) au fost afectate resurse dintr-un singur județ, iar 4 incidente au avut un impact la nivel național.

Teleorman a fost cel mai afectat județ, 90 de incidente cu impact semnificativ afectând buna funcționare a rețelelor și serviciilor de comunicații electronice din județ, urmat de Giurgiu cu 69 de incidente, Gorj cu 68 de incidente și Olt cu 67 de incidente. Județele cel mai puțin afectate în 2019 au fost Tulcea cu 13 incidente, Covasna, Sălaj și Botoșani, în cazul cărora au fost raportate câte 14 incidente.

Resursele afectate

Din punct de vedere al resurselor afectate, în cele mai multe cazuri acestea fac parte din categoriile medii de transmisiune, stații de bază și controlere mobile şi echipamente din noduri de transmisiune.

În cadrul a 20 de incidente au fost afectate concomitent mai multe categorii de resurse, producerea acestora având multiple cauze (fenomene naturale, producerea concomitentă a două evenimente distincte ori acțiuni rău intenționate).

Raportul ANCOM

Raportul ANCOM privind incidentele semnificative care au afectat securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice în anul 2019 a fost realizat pe baza informațiilor puse la dispoziție de către furnizori. Autoritatea colectează aceste date în baza Deciziei nr. 512/2013, prin care furnizorii au obligația de a notifica ANCOM cu privire la incidentele cu impact semnificativ asupra securității şi integrităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, adică a acelor incidente care au afectat un număr mai mare de 5.000 de conexiuni timp de cel puţin o oră.