Printeaza Pagina

O nouă modalitate de stabilire a tarifelor pentru serviciul universal poștal pentru următorii 3 ani a fost adoptată

16.12.2021 

În cadrul ultimei ședinte a Consiliului Consultativ, desfășurată online, ANCOM a adoptat noi măsuri de reglementare a tarifelor pentru o serie de servicii pe care Compania Națională Poșta Română (CNPR) a fost desemnată să le presteze până la data de 31 decembrie 2024, în calitatea sa de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale. Măsurile adoptate au la bază plafoane tarifare și formule de control al creșterii tarifelor și stabilesc, totodată, și condițiile în care acestea se aplică.

Măsurile de reglementare adoptate

Conform reglementării, CNPR își stabilește tarifele practicate pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care a fost desemnată să le presteze fără să depășească limita maximă stabilită conform metodologiei.

La stabilirea tarifelor aferente serviciilor poștale prestate, CNPR trebuie să ia în considerare indicele prețurilor de consum, dar și elemente ce reflectă variația prețurilor de consum și productivitatea CNPR comparativ cu productivitatea economiei naționale. Pentru respectarea limitei impuse de ANCOM, CNPR stabilește cu prudență tarifele, ținând cont inclusiv de perioada în care aceste tarife se vor aplica, precum și de volumul de trafic previzionat pentru fiecare dintre categoriile de servicii incluse în sfera serviciului universal.

Serviciile poștale cărora li se aplică reglementarea tarifară

Serviciile poștale din sfera serviciului universal cărora li se aplică reglementarea tarifară adoptată de Autoritate sunt:

a) colectarea, sortarea, transportul și livrarea trimiterilor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 2 kg (inclusiv), având ca obiect:

1. trimiteri de corespondență, cu excepția trimiterilor de corespondență în număr mare;

 2. imprimate, cu excepția imprimatelor în număr mare;

 3. pachete mici, conform prevederilor Convenției Poștale Universale și Regulamentului poștei de scrisori, cu excepția pachetelor mici în număr mare;

b) colectarea, sortarea, transportul și livrarea coletelor poștale interne și internaționale, în greutate de până la 10 kg (inclusiv), cu excepția coletelor în număr mare;

c) serviciul de trimitere recomandată având ca obiect trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) prevăzute la lit. a);

d) serviciul de trimitere cu valoare declarată având ca obiect:

1. trimiteri poștale interne și internaționale în greutate de până la 2 kg (inclusiv) prevăzute la lit. a);

           2. colete poștale interne și internaționale în greutate de până la 10 kg (inclusiv), cu excepția coletelor în număr mare.

Obligații ale CNPR

CNPR are obligația de a notifica ANCOM cu privire la toate tarifele practicate pentru furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal, până la data de 30 martie a anului următor celui în care au fost percepute. Autoritatea are la dispoziție 60 de zile pentru verificarea acestor tarife, stabilite conform metodologiei și practicate în anul anterior. În cazul oricărei modificări a tarifelor stabilite de CNPR conform metodologiei adoptate, furnizorul va aduce la cunoștința publicului și a Autorității tarifele respective cu cel puțin 30 de zile înainte ca acestea să fie percepute.

Dacă din informațiile transmise de CNPR se va constata existența unei diferențe între tarifele rezultate din verificarea ANCOM și tarifele practicate de CNPR ca urmare a aplicării metodologiei de calcul, CNPR va ajusta în anul următor tarifele aferente serviciilor poștale, astfel încât să fie corectată diferența practicată în plus sau în minus față de majorarea aplicată.  

Informații suplimentare

Accesul la serviciul universal poștal reprezintă dreptul oricărei persoane de a beneficia de furnizarea permanentă a unor servicii poștale (serviciile incluse în sfera serviciului universal), la un anumit nivel de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile.

ANCOM a desemnat Compania Națională Poșta Română S.A. (CNPR) ca furnizor de serviciu universal prin Decizia președintelui ANCOM nr.1363/2019 pentru furnizarea tuturor serviciilor incluse în sfera serviciului universal pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, pe întregul teritoriu național.

Conform legislației în vigoare, respectiv Ordonanța de urgență nr. 13/2013 privind serviciile poștale, tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze trebuie să fie accesibile, indiferent de localizarea geografică, transparente, nediscriminatorii și fundamentate în funcție de costuri și să stimuleze furnizarea unui serviciu universal eficient.

ANCOM poate impune plafoane tarifare și formule de control al modificării tarifelor serviciilor din sfera serviciului universal, modalitățile de stabilire sau de modificare a unor tarife pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul de serviciu universal are obligația să le presteze și poate stabili tarife individuale pentru serviciile din sfera serviciului universal.

Furnizorul de serviciu universal are obligația de a aduce la cunoștința publicului tarifele percepute pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze, precum și orice modificări ale acestor tarife, cu cel puțin 30 de zile înainte de data la care acestea intră în vigoare, în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare.