Printeaza Pagina

Peste 6.000 de acțiuni de control în 2015 pe piața comunicațiilor și serviciilor poștale

 18.02.2016

 

Pentru a asigura buna funcționare a sectorului și respectarea legii de către furnizorii de comunicații electronice și de servicii poștale din România, ANCOM a efectuat anul trecut 6.223 de controale, în urma cărora a transmis 338 de notificări și a aplicat 797 de avertismente şi 96 de amenzi, în valoare totală de 449.400 de lei”, a declarat Cristin Popa, Directorul Direcției Executive Monitorizare și Control din cadrul ANCOM.
Pe piaţa de comunicaţii electronice și echipamente radio / terminale de telecomunicații, ANCOM a efectuat 4.902 acțiuni de control în anul 2015, în urma cărora a transmis contravenienților 332 de notificări și a aplicat 675 de avertismente și 73 de amenzi, în cuantum de 383.900 de lei.
Dintre acestea, 29 de amenzi în valoare totală de 194.000 de lei au fost aplicate furnizorilor de rețele de tip CATV pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în Autorizația Generală, 19 amenzi în valoare totală de 87.900 de lei au fost aplicate operatorilor care dețin licențe de utilizare a frecvențelor radio și nu au respectat condițiile impuse de documentele de autorizare sau au operat greșit stațiile de radiocomunicații, iar 19 amenzi în valoare totală de 70.000 de lei au fost aplicate producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de echipamente radio şi echipamente terminale de telecomunicații. Restul sancțiunilor au fost aplicate de ANCOM furnizorilor de servicii de televiziune și radiodifuziune sonoră (RTV), respectiv furnizorilor de servicii de transmisiuni de date și acces la internet.
Autoritatea a aplicat cea mai mare amendă de pe piața de comunicații electronice, în valoare de 30.000 lei, societății Alden Media SRL, pentru furnizarea de servicii de tip CATV prin intermediul unei linii de transmisie radio de tip MMDS fără a deține o licență de utilizare a frecvențelor radioelectrice, în urma unor abateri repetate. Potrivit legislației în vigoare, frecvențele radio pot fi utilizate numai după obținerea unei licențe de utilizare acordate de ANCOM (cu excepția anumitor frecvențe stabilite prin lege), în condiții care să asigure exploatarea eficientă a spectrului radio, evitarea apariției interferențelor prejudiciabile, dar și calitatea tehnică a serviciului furnizat.
În anul 2015 ANCOM a derulat o campanie de verificare a respectării de către furnizorii de comunicații electronice a obligațiilor prevăzute în Decizia ANCOM nr. 158/2015 privind informarea utilizatorilor. În situațiile în care a constatat că furnizorii nu au publicat pe propriile pagini web informații referitoare, de exemplu, la planurile tarifare care pot fi contractate, contravaloarea acestora sau resursele și echipamentele incluse, ori informații referitoare la durata contractuală, contractul-cadru, acoperirea cu servicii și procedura de soluționare a reclamațiilor, Autoritatea a notificat 75 de furnizori și a aplicat 75 de sancțiuni contravenționale cu avertisment, ca urmare a neregulilor constatate.
Pe piaţa serviciilor poştale, ANCOM a efectuat în anul 2015 un număr de 1.321 de acțiuni de control, fiind întocmite 6 notificări și aplicate 122 avertismente și 23 de amenzi, în cuantum de 65.500 de lei, cele mai frecvente nereguli constatate fiind cele referitoare la nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală. Dintre acțiunile de control pe piața serviciilor poștale, 601 au vizat Compania Națională Poșta Română în calitatea sa de furnizor de serviciu universal, în urma acestor controale fiind aplicate o notificare, 47 de avertismente, precum și 9 amenzi în valoare cumulată de 28.000 de lei.

 

Cea mai mare amendă din piața de servicii poștale, în cuantum de 10.000 de lei, a fost aplicată CNPR, pentru că în perioada iulie-decembrie 2014 aceasta nu a măsurat și raportat, așa cum avea obligația, parametrii de calitate prevăzuți de legislația din domeniul serviciilor poștale, mai exact timpii de livrare a trimiterilor interne de corespondență prioritară în greutate de până la 2 kg.Pentru serviciile din această categorie, CNPR are obligația de a livra 85% din totalul trimiterilor în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data depunerii acestora la punctele de acces, respectiv 97% din total în cel mult două zile lucrătoare de la depunere.