Printeaza Pagina
Peste 775.000 de numere de telefon portate în prima jumătate a anului 2023
25.07.2023
De la începutul acestui an și până la data de 30 iunie 2023, au fost portate 775.108 de numere de telefon. Dintre acestea, 96%, respectiv 745.595, sunt numere de telefonie mobilă și 29.513 numere de telefonie fixă. Datele arată că cele mai multe numere au fost portate de către persoane fizice - 87% din numerele portate în prima jumătate a anului.
În total, de la lansarea portabilității în 2008 și până în prezent, peste 10 milioane de numere de telefon și-au schimbat operatorul, dar nu și utilizatorul, 9,4 milioane fiind numere de telefonie mobilă.
Telefonie mobilă
745.595 de numere de telefonie mobilă au trecut la un alt furnizor în primele șase luni ale acestui an. Cei mai mulți utilizatori au optat pentru rețeaua RCS & RDS – 464.189 de numere au fost portate în această rețea, în timp ce Vodafone a primit prin portare 135.022 de numere, Orange – 79.990, Telekom Romania Mobile Communications – 53.633, iar Orange Romania Communications 12.758.
Din cele 745.595 de numere de telefonie mobilă portate în această perioadă, 58% (432.843) au fost numere utilizate pe bază de abonament.
Telefonie fixă
În prima jumătate a anului 2023 au fost portate 29.513 de numere de telefonie fixă, reprezentând 4% din totalul numerelor portate în această perioadă. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărțite astfel: RCS & RDS – 13.095, Orange – 8.188, Vodafone – 2.550.
Din cele 29.513 de numere fixe portate în primul semestru al acestui an, 27.784 au fost numere geografice și 1.729 au fost numere independente de locație. 32% din totalul numerelor geografice fixe de telefon au fost portate în Bucureşti și Ilfov (8.917 de numere), 5% în Timiș (1.425 de numere), 3% în județele Bacău (784) și Neamț (727) și 2% în Cluj (634 de numere).
Petiții ale utilizatorilor
În primul semestru al acestui an, Autoritatea a înregistrat 244 de petiții având ca obiect serviciul de portabilitate. Cele mai multe dintre petiții se referă la anularea procesului de portare și la realizarea în termen a procesului.
Informații utile
- ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce rețea funcționează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la pașii care trebuie urmați pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situația portarii numerelor, dar și sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situațiile reale semnalate Autorității de utilizatori.
- Utilizatorii care doresc să-și porteze numarul de telefon sunt sfătuiți să verifice contractul pe care îl au cu operatorul actual; în cazul în care perioada minimă contractuală nu a expirat, cel mai probabil vor fi în situația de a plăti penalități pentru rezilierea anticipata a contractului, în special dacă a fost achiziționat și un terminal odată cu serviciile de comunicații.
- ANCOM acordă sprijin operatorilor pentru desfășurarea corespunzătoare a proceselor de portare, dar nu poate aproba, refuza sau anula cererile de portare (toate acestea fiind realizate de furnizori, la cererea utilizatorilor și cu respectarea legislației în vigoare).
- În cazul telefoniei mobile, pentru a vedea calitatea semnalului din rețeaua furnizorului la care vor să-și porteze numărul, în zonele de interes pentru ei, utilizatorii pot consulta harta aisemnal.ro, ce cuprinde rezultatele măsurătorilor realizate de Autoritate în perioada 2019 - 2022 și este pusă la dispoziția publicului în acest scop.