Printeaza Pagina

Precizări cu privire la aplicarea Regulamentului DSA în cazul platformelor online și motoarelor de căutare foarte mari

28.11.2024

ANCOM a avut ieri o nouă întâlnire cu reprezentanții Comisiei Europene. De această dată au fost prezenți și reprezentanți ai companiei care deține TikTok. La întâlnire au participat și reprezentanți ai Autorității Electorale Permanente și Consiliului Național al Audiovizualului. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a discuta despre notificările autorităților române referitoare la derularea prin intermediul acestei platforme digitale a campaniei electorale pentru alegerea președintelui României.

Potrivit Regulamentului DSA, supravegherea platformelor online foarte mari (VLOP, cum este cazul TikTok) și a motoarelor de căutare foarte mari (VLOSE, ca Google sau Bing), precum și urmărirea implementării noilor obligații de către acestea se află în competența Comisiei Europene.

În conformitate cu legislația actuală, Comisia Europeană este cea care poate dispune diverse măsuri pentru a se asigura că VLOP și VLOSE respectă obligațiile care le revin conform Regulamentului DSA, măsuri care pot merge de la solicitări de furnizare a unor informații și efectuarea de inspecții până la aplicarea de amenzi. De asemenea, sunt în vigoare și Orientările Comisiei către furnizorii de platforme online foarte mari și de motoare de căutare online foarte mari privind atenuarea riscurilor sistemice la adresa proceselor electorale în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2022/2065. ANCOM a semnalat cu fiecare ocazie importanța aplicării cât mai extinse a ghidului adoptat de Comisia Europeană.

Autoritatea va continua să pună la dispoziția executivului european, conform rolului său instituit de Regulamentul DSA, toate informațiile disponibile la nivel național pentru ca acesta să poată lua măsurile pe care le consideră adecvate.

Reiterăm faptul că ANCOM, în calitate de coordonator național al serviciilor digitale, nu poate dispune măsuri împotriva marilor platforme precum TikTok și va aplica toate prevederile legale, pentru a contribui la protejarea drepturilor utilizatorilor finali din România.