Printeaza Pagina
Relaţii internaţionale
Industria de comunicații evoluează cu rapiditate și evoluțiile sale nu țin cont de granițe, ci sunt adeseori fenomene globale care se propagă cu rapiditate. Din acest motiv, activitatea de relații internaționale reprezintă o parte importantă a activității ANCOM și au ca obiectiv principal reprezentarea României în cadrul organizațiilor din domeniul de responsabilitate al ANCOM cu scopul de a promova interesele României în domeniu.
ANCOM colaborează cu instituțiile Uniunii Europene, cu organizații și instituții internaționale și cu autorități de reglementare din alte state, reprezentând statul român în organismele şi organizaţiile regionale şi internaţionale, ca autoritate de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale şi de administrare a resurselor limitate din domeniul comunicaţiilor electronice.
Activitatea de relații internaționale a ANCOM se desfășoară la nivel global, european și regional, păstrându-se, în același timp, componenta națională, printr-o permanentă colaborare cu instituțiile partenere din România: Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ministerul Afacerilor Externe etc. Pe plan internațional, ANCOM activează în conformitate cu obiectivele de politică externă stabilite la nivel național, ca autoritate publică autonomă cu atribuții de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice și serviciilor poștale și de administrare a resurselor limitate în sectorul comunicațiilor electronice.
Organizații internaționale
- BEREC – Organismul autorităţilor europene de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice
- CEPT – Conferința Europeană a Administrațiilor de Poștă și Telecomunicații
- EaPeReg – Grupul Reglementatorilor de comunicații electronice din cadrul Parteneriatului Estic
- ERGP - Grupul autorităților europene de reglementare în domeniul serviciilor poștale
- EU - Uniunea Europeană
- FRATEL – Grupul reglementatorilor din țările francofone
- IRG – Grupul Reglementatorilor Independenți
- ITU – Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor
- UPU – Uniunea Poștală Universală
Autorităţi de reglementare în comunicaţii din străinătate
Asociaţii regionale ale reglementatorilor
Relații bilaterale
Consultări internaţionale
Proiecte Phare
Proiecte prin fonduri structurale