Printeaza Pagina
Resurse limitate
ANCOM administrează şi gestionează resursele limitate prin planificarea, alocarea, urmărirea şi evaluarea utilizării acestora.
Astfel, ANCOM îndeplineşte următoarele funcţii:
- de administrare a spectrului radio prin planificarea, atribuirea, alocarea benzilor de frecvenţe, asignarea şi monitorizarea frecvenţelor radio din benzile de frecvenţe cu utilizare neguvernamentală, precum şi coordonarea la nivel naţional a gestionării frecvenţelor radio în conformitate cu Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţă, (TNABF), şi cu acordurile internaţionale la care România este parte;
- de gestionare eficientă a benzilor de frecvenţe radio cu atribuire neguvernamentală în conformitate cu TNABF, prin alocarea şi/sau asignarea frecvenţelor radio, în scopul asigurării unei utilizări raţionale şi eficiente a acestora;
- de administrare şi alocare a resurselor de numerotaţie şi a resurselor tehnice asociate pentru reţele şi servicii de comunicaţii electronice, inclusiv prin elaborarea Planului naţional de numerotaţie şi a altor planuri în acest sens;
- de gestionare a resurselor de numerotaţie la nivel naţional, în vederea utilizării raţionale şi eficiente a acestora;
- de administrare şi gestionare a altor resurse limitate în domeniul comunicaţiilor electronice.